
In schimb, 79 milioane de cetateni europeni traiesc sub limita saraciei, iar 16 milioane isi primesc mancarea de la asociatii caritabile, informeaza Evenimentul Zilei.
Parlamentul European a adoptat in partea a doua a lunii ianuarie 2012 o rezolutie prin care cere luarea unor masuri urgente pentru a injumatati risipa de alimente pana in 2025.
Deoarece alimentele sunt irosite in toate stadiile - de catre producatori, procesatori, distribuitori si consumatori, deputatii europeni cer o strategie coordonata, care sa combine masuri la nivel european si national, pentru a imbunatati eficienta lanturilor de furnizare si consum a alimentelor, pentru fiecare sector si a aborda de urgenta problema risipei de alimente. Daca nu se actioneaza acum, risipa de alimente va creste cu 40% pana in 2020, avertizeaza un studiu al Comisiei Europene.
Masura propusa: cursuri la scoala
Statele membre vor trebui sa introduca cursuri in unitatile de invatamant, care sa explice cum trebuie pastrate, gatite si aruncate la gunoi alimentele si, de asemenea, sa faca schimb de experienta in acest sens. Pentru a promova ideea aplicarii principiului durabilitatii in domeniul resurselor de hrana, deputatii europeni au cerut ca anul 2014 sa fie desemnat "An european impotriva risipei alimentelor".
Doua etichete pe alimente: cea cu data limita de vanzare si cea cu data limita de consum
”Pentru evitarea situatiilor in care cei care vand alimentele ajung sa ofere produse prea aproape de data de expirare, crescand astfel probabilitatea ca alimentele sa ajunga la gunoi, ar putea fi introdusa dubla etichetare, cu mentionarea pe ambalaj a datei pana la care alimentul poate fi vandut (data limita de vanzare) si a datei pana la care poate fi consumat (data limita de consum), potrivit rezolutiei”, se precizeaza intr-un comunicat al Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor.




