Home » Blog » 5 filme despre mâncare și gătit pe care ar trebui să le încerci
Blog

5 filme despre mâncare și gătit pe care ar trebui să le încerci

filme mancare

Când ne gândim la mâncare, ne imaginăm în primul rând la gustul ei, poate chiar și mirosul, dar uneori uităm cât de important este simțul vizual în arta culinară. Adevărul este că o masă cu adevărat satisfăcătoare trebuie să arate și bine; o știu bucătarii, gurmanzii, dar și artiștii vizuali, pentru care hrana a reprezentat un subiect ofertant încă de la începuturile istoriei artei.

Arta cinematografică nu face excepție. Prin forțele sale vizuale și narative, filmul nu prezintă doar mâncarea într-o formă apetisantă și desăvârșită, dar spune și povestea umană din spatele preparării. Pe marele ecran, poveștile culinare se desfășoară ca o misiune de a găti o masă perfectă, capabilă să inducă extazul celor care o consumă.

Noi am ales cinci opere cinematografice desăvârșite în care mâncarea joacă un rol important. În continuare, le vom prezenta în ordine cronologică.

Tampopo (1985, regia: Jûzô Itami)

În această comedie savuroasă din toate punctele de vedere, eroina Tampopo (Nobuko Miyamoto) încearcă să-și salveze afacerea (un bar de noodles modest) prin îmbunătățirea considerabilă a abilităților ei culinare. Este ajutată în primul de rând de Gorô (Tsutomu Yamazaki) – un camionagiu cu o inimă de aur și cu o știință culinară inexplicabilă –, dar și de alți aghiotanți care vin cu ideile lor despre ce înseamnă porția perfectă de ramen.

Filmul a fost promovat ca un „ramen western” (o referință la spaghetti-westernurile făcute de italieni), însă acesta este doar unul dintre genurile din amalgamul pe care Tampopo ni-l servește. Într-adevăr, Gorô este un cowboy în toată regula, însă are uneori stoicismul unui samurai, iar pregătirea eroinei Tampopo amintește pe alocuri de antrenamentele din filmele cu arte marțiale. Dar asta nu e tot…

Povestea principală este întreruptă de diverse scenete despre mâncare, care variază de la comic la absurd, de la erotic la grotesc, de la prostesc la tragic. Tampopo nu este un film doar despre gastronomia japoneză și nici despre porția perfectă de ramen, ci este o operă care analizează – mereu cu un zâmbet în colțul gurii – felul în care mâncarea ne guvernează fiecare aspect al existenței.

Festinul Babettei (1987, regia: Gabriel Axel)

Câștigător al Oscarului pentru cel mai bun film străin, această dramă de epocă daneză este adesea considerată cel mai bun film în care mâncarea joacă un rol important. Povestea o urmărește pe Babette (Stéphane Audran), o bucătăreasă franceză care ajunge să se refugieze de Războiul franco-prusac într-un sat izolat de pe coasta peninsulei Iutlanda. Sau, cel puțin, începe să o urmărească după vreo 30 de minute, deoarece primul act îl petrecem cunoscându-le pe surorile Filippa (Bodil Kjer) și Martine (Birgitte Federspiel), liderele unei mici comunități protestante.

Deși, în tinerețe, frumusețea lor era izbitoare, pioșenia le-a împiedicat din a accepta orice avansuri amoroase, ele preferând să continue munca religioasă a tatălui lor, pastorul satului. E important să înțelegem aceste aspecte ale vieții puritane din micul sat pentru a înțelege, mai târziu, șocul cultural reprezentat de festinul francez pregătit de Babette. Nu ar trebui să ne mire că, după o viață de supe insipide și terciuri din coji uscate de pâine, sătenii sunt cuprinși de neliniște atunci când Babette pregătește marea cină, cu ingrediente aduse direct din Franța.

Ospățul este compus din șapte feluri de delicatese extravagante, precum supă de țestoasă sau prepelițe „en sarcophage”, alături multe vinuri scumpe. Cina are și o evidentă latură senzuală, însă plăcerea culinară nu îi întoarce pe oameni de la obiceiurile lor sau de la credință, ci le oferă doar o stare de bine, aproape euforică. Până la finalul cinei, ei învață să fie din nou mai buni unii cu alții.

Eat Drink Man Woman (1994, regia: Ang Lee)

Unul din succesele timpurii ale regizorului taiwanez Ang Lee, Eat Drink Man Woman ne invită să asistăm la un conflict mocnit între generații; de-o parte se află maestrul bucătar Chu (Sihung Lung), iar de cealaltă parte sunt cele trei fiice ale lui: Jia-Jen (Kuei-Mei Yang), Jia-Chien (Chien-Lien Wu) și Jia-Ning (Yu-Wen Wang). Deși trăiesc toți sub același acoperiș, tatăl văduv ține din ce în ce mai greu pasul cu schimbările prin care trec fiicele lui sau cu diversele lor capricii amoroase.

Ca și în alte opere din filmografia sa, Ang Lee este interesat de emoțiile reprimate ale personajelor sale. În ciuda diferențelor dintre generații și concepte culturale, cina de duminică – pregătită întotdeauna de Chu cu mult fast – este ritualul de întâlnire al familiei, unde se fac anunțurile care mereu stârnesc mici conflicte. Așa cum Jia-Chien remarcă, mâncarea este modul prin care familia lui Chu comunică, însă chiar și acest canal pare să își piardă eficiența, pe măsură ce maestrul bucătar îmbătrânește și își pierde simțul gustativ.

La fel cum nu poți să privești toate bucatele chinezești preparate de Chu fără să rămâi cu gura apă, e greu să nu te atașezi de personaje și să nu le urmărești cu interes poveștile. Eat Drink Man Woman nu este lipsit de momente melodramatice, însă acesta este unul din ingredientele cheie al multor drame asiatice.

Noaptea cea mare (1996, regia: Campbell Scott, Stanley Tucci)

În anii 1950, doi frați imigranți italieni, Primo (Tony Shalhoub) și Secondo (Stanley Tucci) abia supraviețuiesc încercând să țină în viață un restaurant italian în New Jersey. Chiar dacă Primo este un bucătar excepțional, clienții preferă restaurantul de peste drum unde rețetele sunt „americanizate” pentru a fi pe placul tuturor. În ciuda respectului și a dragostei frățești, Secondo este adesea exasperat de perfecționismul lui Primo și de încăpățânarea lui de a nu se adapta cerințelor clienților.

O rază de speranță apare atunci când cei doi află că restaurantul va fi vizitat de cântărețul de jazz Louis Prima. Primo începe să pregătească o cină luxuriantă, comparabilă cu Festinul Babettei. Preparatul vedetă este timpano – un fel de drob umplut cu ouă, chiftele și salami și acoperit cu o foaie mare de pasta. Întreaga secvență creată în jurul acestui preparat este tensionată precum dezamorsarea unei bombe, iar reacția mesenilor este cel puțin explozivă.

Nu încape îndoială că banchetul din Big Night este unul dintre cele mai elaborate din istoria cinematografie americane. Totuși, trebuie remarcat că Stanley Tucci s-a inspirat din lunga tradiție a cinemaului italian atunci când a scris, regizat și jucat rolul principat în acest proiect.

Ratatouille (2007, regia: Brad Bird)

Dacă recomandările noastre de până acum par mai degrabă pentru „connoisseuri” în materie de film, Ratatouille este ca o cină pentru întreaga familie. A nu se înțelege că bine-cunoscuta animație Pixar ar fi lipsită de substrat sau virtuozitate cinematografică. Gastronomia franceză este prezentată cu umor, dar și cu atenție la detalii, iar animația 3D face din arta culinară un spectacol pe care filmele „live-action” abia îl pot concepe.

În caz că n-o știai deja, povestea îl urmărește pe șobolanul gurmand, Remy (Patton Oswalt), care nu acceptă să trăiască mâncând gunoaie și preferă să își riște viața pentru a se delecta cu haute cuisine-ul parizian. Evident, șobolanii nu sunt văzuți cu ochi buni în restaurante și cu atât mai puțin în bucătăriile lor. Din fericire, Remy este salvat de neîndemânaticul debarasator Alfredo Linguini (Lou Romano). Între om și șobolan se formează o strânsă prietenie și chiar un fel de simbioză atunci când Remy începe să-l miște pe Linguini ca pe o marionetă, devenind împreună poate cel mai bun bucătar al Parisului.

În mod evident, Ratatouille este un film despre depășirea condiției, însă întoarcerea la esență și simplitatea (mai ales când vine vorba de gătit) sunt idei vehiculate. În fond, ratatouille este doar un simplu fel de mâncare țărănesc, nu? Asta nu înseamnă că nu îl poți prepara într-un mod mai spectaculos, ca de exemplu după rețeta Confit byaldi, așa cum o fac și personajele din film. Mesajul acestei animații câștigătoare de Oscar este unul cât se poate de clar: oricine poate să gătească!

 

Sperăm că lista noastră ți-a deschis apetitul atât pentru cinema, cât și pentru gătit. Considerăm că recomandările noastre sunt dovezi clare că cele două arte merg foarte bine împreună.

Citește și: 5 filme de Ingmar Bergman pe care niciun cinefil nu le poate rata

Facebook Comments

Urmărește-ne și pe Pinterest!

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE