Home » Blog » Argentina, un simbol gastronomic al Americii Latine
Blog

Argentina, un simbol gastronomic al Americii Latine

Text
Alexandra Badita
Sursa
eCuisine
Foto
Shutterstock
Arta culinara argentiniana inglobeaza tot ce este mai bun din bucataria sud-americana, lasandu-se in acelasi timp influentata de curente europene din Franta, Italia si Spania.
argentina.jpg

Cu toate ca in ultima perioada, trendul vegetarian incepe sa prinda teren si in America Latina, argentinieni sunt cunoscuti drept mari carnivori. Nici nu este de mirare de ce fermele lor de vite sunt atat de numeroase, oferind totodata si o productie generoasa de lactate.

Locuitorii din Argentina si, in special, din Buenos Aires sunt oameni activi, care lucreaza pana seara, fapt care a dus la transformarea cinei in cea mai importanta masa a zilei in locul pranzului. Argentinienii mananca destul de tarziu, cina fiind servita dupa ora 21. Micul dejun este in general asemanator cu al europenilor, pranzul poate consta intr-o friptura si o garnitura de legume, iar adevaratul festin este rezervat cinei. Desi acesta este un obicei nesanatos, argentinienii nu au o rata crescuta a obezitatii printre membrii populatiei.

Ce punem in farfurie

Dat fiind faptul ca vita este carnea cea mai accesibila in Argentina, ea constituie ingredientul principal al multor feluri traditionale. Bife de Lomo este file de vita, iar bife de chorizo este muschiul de vita, ambele fiind considerate adevarate delicatese. Vacio, asado sau matambre desemneaza o bucata din coaste, in functie de cantitatea de grasime si de tipul de feliere. Se prepara de preferat la gratar, pe carbuni.

Un fel de mancare provenit din Italia este Milanesa Napolitana, care consta intr-o felie de cotlet de vita, peste care se pune branza, sunca si sos de rosii, pregatite la cuptor pana cand branza se inmoaie.

Pentru o gustare tipic argentiniana, Empañadas reprezinta alegerea ideala. Acestea sunt un fel de gogosi cu diverse umpluturi, de la carne sau legume, pana la gem si fructe.

Alte mancaruri specifice sunt Revuelto Gramajo, un amestec de oua, cartofi, pui si sunca, Sorrentinos, derivat din ravioli, dar cu umplutura de branza ricotta, sunca si mozzarella, ori Pastel de Choclo, cu carne si porumb.

Pestele, fructele de mare, legumele si fructele proaspete fac si ele parte de multe ori din mesele servite in sanul familiilor argentiniene.

Pentru desert, cel mai raspandit este Dulce de leche, o crema caramelizata de lapte si zahar, al carui gust legendar se spune ca este legat de soldatii lui Napoleon, care au uitat pe foc laptele cu zahar. Crema poate fi consumata ca atare, dar este totodata folosita pentru tot felul de prajituri. Churro este un fel de gogoasa lunguiata, in timp ce Alfajor este preparat din foitaj in forma de croissant sau sandvis, umplut cu dulce de leche.

Ce punem in pahar

Bautura traditionala este mate, adeseori servita ca un ritual pentru reuniunile de familie ori pentru musafiri. Este de fapt un fel de ceai care are la baza planta Yerba Mate. Aceasta se pune in apa clocotita, apoi bautura este servita intr-o cana bombata de metal numita bombilla. Din cauza gustului amarui, se adauga de obicei zahar sau ierburi aromate.

Argentinienii sunt de asemenea mari degustatori de vinuri. In regiunile Mendoza si San Juan se afla cele mai raspandite culturi de vita de vie, iar prepararea vinului este profund influentata de francezi, ceea ce face ca gustul bauturii sa fie si el similar.

Chicha este o alta bautura, de data aceasta cu specific indian, realizata din malai fermentat in vase de teracota.

Facebook Comments

Echipa eCuisine

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.