Home » Blog » Oul, un aliment versatil și plin de nutrienți
Blog

Oul, un aliment versatil și plin de nutrienți

beneficii oua

Mulți nu și-ar imagina meniul săptămânal fără aportul oului, o adevărată minune a naturii. El furnizează organismului o întreagă gamă de minerale și vitamine și ne răsfață cu gustul delicios.

În ciuda renumelui prost, de aliment care poate da reacții alergice neplăcute la copii sau care le crește adulților colesterolul, oul este foarte sănătos și important într-o dietă echilibrată.

De ce este bun oul

În primul rând, pentru că are un conținut ridicat de proteine (7 grame/ou), atât de necesare pentru sănătatea sistemului muscular și pentru producerea energiei cu care funcționăm.

Apoi, oul este bogat în vitamina H (colină), care ajută creierul fătului să se dezvolte în timpul vieții intrauterine, iar mai târziu menține structura membranelor celulare la nivelul aceluiași organ.

Luteina, un antioxidant prezent din belșug în ou, previne degenerescența maculară, una dintre principalele cauze ale pierderii vederii la bătrânețe.

Citește și: 5 rețete delicioase poți găti cu albușurile rămase

Mituri desore consumul de ouă

În jurul oului au apărut și s-au dezvoltat o mulțime de legende. Așa se face că sunt persoane care jură că n-ai voie să mănânci mai mult de trei ouă pe săptămână și că vei face hepatită în caz contrar. Cât neadevăr! Dar poveștile care însoțesc celebrul aliment sunt mult mai numeroase.

Dacă ai colesterolul mare, nu ai voie ouă – FALS

Este ceea ce a auzit orice pacient descoperit cu valori crescute ale colesterolului în ultimii 30 de ani. Cu toate acestea, oul conține lecitină, o substanță care previne depunerea colesterolului pe vasele sangvine, și colină, care ajută ficatul să metabolizeze colesterolul. Sigur, e important să-l consumi fiert, nu prăjit.

Oul îngraşă – FALS

De fapt, un mic dejun pe bază de ou fiert sau omletă fără ulei induce rapid senzația de sațietate și oferă corpului un aport nutritiv considerabil.

Omleta din albuşuri e mult mai sănătoasă – PARȚIAL ADEVĂRAT

Un astfel de preparat nu va beneficia de grăsimile din gălbenuș de care organismul are nevoie, nici de vitaminele B12 și D.

Citește și: Omleta, cel mai popular mic dejun. 3 rețete deosebite pe care le poți încerca

 

Text: Georgiana Dobrescu

Sursă foto: iStock

 

Facebook Comments

Urmărește-ne și pe Pinterest!

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE