Home » Blog » 8 plante din care poți face ceaiuri pentru o stare de spirit mai bună
Blog

8 plante din care poți face ceaiuri pentru o stare de spirit mai bună

ceaiuri

Problemele de la serviciu, pe care nu reușești să le rezolvi în totalitate, asociate cu stresul din viața personală, provocat de diverși factori, te fac să-ți pierzi buna dispoziție.

O soluție simplă pentru momentele când ești stresat este să te așezi pe fotoliu cu unul dintre aceste ceaiuri și o carte bună!

Passiflora, floarea-pasiunii

Originară din regiunile tropicale ale Americii Centrale, această plantă are acțiune ușor sedativă asupra sistemului nervos central, ține la distanță stresul și scade irascibilitatea. În plus, s-a demonstrat că stimulează secreția de endorfine, conferind, în scurt timp, o stare plăcută.

Sunătoarea

Reprezintă un remediu pentru cel puțin 80 de afecțiuni, printre care și cele de natură emoțională. Diminuează frecvența stărilor de panică sau tristețea inexplicabilă și tocmai de aceea este recomandată împotriva depresiilor și anxietății.

Busuiocul

Este un aliat al persoanelor care se confruntă cu stări de proastă dispoziție. Consumat frecvent, te păzește de neliniștile specifice perioadelor stresante, întrucât are efect calmant și te ajută să zâmbeșți mai des.

Citește și: Câte tipuri de busuioc există și care sunt diferențele dintre ele?

Roinița

Are frunze dulci, cu aromă de lămâie, astfel încât reprezintă sarea și piperul salatelor de fructe, în timp ce infuzia din aceste frunze poate fi consumată cu gheață, în zilele de vară. Roinița acționează pozitiv asupra nervilor, calmează tensiunea și îți aduce bună dispoziție.

Hibiscus

Plantă cultivată în Sudan, la temperaturi extem de ridicate, are menirea de a-ți ridica moralul și de a îmbunătăți starea de spirit. În plus, este o binefacere pentru persoanele care suferă de probleme circulatorii sau cardiace.

Rădăcina de ginseng

Este un remediu natural împotriva îmbătrânirii și un extraordinar potentator de energie, motiv pentru care consumul sau trebuie atent măsurat. Pe de altă parte, tocmai pentru că stimulează nivelul energetic, ginsengul te va trezi din amorțeală și îți va schimbă în bine starea emoțională.

Măghiranul

Consumul lui regulat întărește sistemul imunitar. În plus, maghiranul se numără printre cele mai recomandate tratamente împotriva depresiilor. Este un bun tonic nervos, combate insomniile, agitatiile și migrenele.

Florile de lavandă

Dacă le folosești pentru a înmiresma hainele din dulap sau pentru a parfuma locuința, știi deja că au efect liniștitor. Ceaiul din flori de lavandă alungă oboseală fără să te agite, conferindu-ți o stare de mulțumire și relaxare pe care vei dori s-o păstrezi cât mai multă vreme.

Tu cât de des consumi aceste ceaiuri?

Citește și: Matcha, ceaiul cu cea mai mare cantitate de antioxidanți

 

Sursă foto: iStock

Facebook Comments

Urmărește-ne și pe Pinterest!

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE