1. Spală carnea de porc și pune-o la fiert în 2 l de apă în care ai pus două lingurițe cu sare. Ia spuma ori de câte ori se formează și după ce a dat fiert un sfert de oră, adaugă legumele întregi. Acoperă și lasă să fiarbă la foc domol.
2. Când furculița intră ușor în carne, dă oala deoparte și strecoară supa de carne. Carnea tai-o cubulețe și pasează morcovii, țelina, o ceapă și cartoful (și păstârnacul dacă-ți place gustul).
3. Subțiază piureul de legume cu supa strecurată, adaugă carnea și mai pune pe foc să dea un clocot. În acest timp, bate gălbenușurile, adaugă smântâna și vreo 2-3 linguri cu supă, amestecă bine și toarnă în oală, apoi stinge focul.
4. Adaugă usturoiul pisat (sau dat pe răzătoarea mică), acrește cu oțet sau zeamă de lămâie (după gust) și servește ciorba radauteana cu verdeață proaspătă tocată mărunt.
Sugestie. Dă un morcov pe răzătoarea mică și călește-l în puțin ulei încins, apoi adaugă-l în supă, aproape de final. Lasă să dea 1-2 clocote și apoi stinge focul. Ciorba rădăuțeană de porc va avea un gust și mai bogat, dar va fi și mai aspectuoasă în farfurii.
500 g carne de porc
2 morcovi potriviti
½ țelină medie
1 rădăcină de pătrunjel
1 păstârnac
2 cepe
2 cartofi mici
2-3 gălbenușuri
300 g smântână
2-3 căței de usturoi
verdeață
oțet/zeamă de lămâie
sare
Adaugă comentariu