Blog

Cum alegem ouale, carnea de miel si cozonacul? (partea a doua)

Text
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania
Foto
Suat Eman / FreeDigitalPhotos.net
Pe masa oricarui crestin ortodox, in Sfanta Zi de Paste, se gasesc oua rosii, preparate din carne de miel si cozonac. APC Romania (Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania) foloseste acest prilej pentru a va prezenta cateva aspecte despre alimentele mentionate mai sus
id-1004046.jpg

Cum alegem carnea de miel?

Carnea de miel este o carne rosie, bogata in acizi grasi Omega 3, zinc (100 g carne de miel contine 40% din doza zilnica recomandata de zinc), complexul de vitamine B, hipocalorica, din 100 g carne de miel preparata numai la gratar sau la cuptor asimilam 160 kcal.

 

Cum se recunoaste carnea de miel proaspata?

Aprecierea prospetimii carnii de miel se realizeaza organoleptic, folosindu-se organele de simt: vazul, mirosul si pipaitul. Astfel, aprecierea organoleptica are in vedere urmatoarele:

• aspectul: la carnea proaspata suprafata este acoperita cu o pelicula uscata, iar in sectiune, carnea este lucioasa si slab umeda;

• culoarea: la suprafata este roza, iar in sectiune culoarea este rosie, caracteristica speciei si regiunii anatomice;

• consistenta: ferma si elastica, urma lasata de apasarea cu degetul dispare repede;

• mirosul: placut, caracteristic speciei;

• grasimea: alba si compacta;

• maduva oaselor: elastica, lucioasa, iar in sectiune umple complet canalul medular;

• tendoane si articulatii: lucioase, elastice, tari, lichid sinovial limpede;

• bulionul (fiertura de carne dupa sedimentare): limpede si aromat, cu un strat de grasime la suprafata.

Recomandam consumatorilor sa achizitioneze miei verificati de catre medicul veterinar,  cu o greutate a carcasei de peste 12 kg. Mieii sub aceasta greutate au un continut ridicat de apa, ceea ce face ca prin operatia de pregatire (fierbere, prajire, frigere) sa se diminueze cantitativ foarte mult (cantitatea de preparat apta de consum). Pretul unui kg de carne de miel variaza de la 15 lei, in orasele mici, la 28 de lei in marile orase (Bucuresti, Constanta, Timisoara etc). O ultima gaselnita a comerciantilor, afisarea pretului la carne de miel pentru 100 g de produs. Astfel, in unul din  marile magazine ale Bucurestiului, pretul la carnea de miel era de 2,79 lei/100 g.

 

Pentru mai multe amănunte puteţi apela numărul de telefon: 0723.004.407 (Domnul Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, presedinte APC Romania) sau puteţi scrie la [email protected]

 

Citeste si Cum alegem ouale, carnea de miel si cozonacul? (prima parte) si Cum alegem ouale, carnea de miel si cozonacul? (ultima parte)

 

Facebook Comments

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE