Home » Deserturi & băuturi » Cum să prepari cea mai bună ciocolată caldă
Deserturi & băuturi

Cum să prepari cea mai bună ciocolată caldă

ciocolata calda

Nu e nevoie să cumperi ciocolată caldă din comerţ. Cea mai bună şi mai sănătoasă ciocolată caldă o poți face chiar tu, şi încă foarte simplu! Ciocolata caldă e băutura perfectă pentru serile reci de iarnă sau pentru oricând îţi doreşti un desert delicios, care să te şi încălzească.

E foarte uşor de preparat acasă, din ingrediente naturale, şi poţi opta pentru diferite arome, de la foarte dulce la amăruie, cu alcool sau iute, cu aromă de scorţişoară sau de fructe.

Iată câteva trucuri pentru a prepara acasă cea mai delicioasă ciocolată caldă!

De ce ai nevoie

Ingrediente de bază: lapte şi ciocolată. Pe lângă acestea, în funcţie de reţetă, mai poţi avea pudră de cacao, zahăr sau alt îndulcitor, scorţişoară şi alte arome (vanilie, rom, ardei iute, nucşoară etc.).

Cantităţi estimative: pentru 4 porţii, ai nevoie de 200 g ciocolată neagră şi 800 ml lapte.

Cum prepari ciocolata caldă

Cea mai simplă reţetă: Pui laptele şi zahărul la fiert şi adaugi ciocolata plus restul ingredientelor imediat ce laptele începe să fiarbă, amestecând continuu cu un tel până se formează o spumă groasă la suprafaţă. Topind ciocolata în lapte şi nu pe flacără directă, eviţi să o arzi (sau o poţi topi la bain marie, ori în cuptorul cu microunde).

Taie ciocolata în bucăţi egale, pentru a se topi uniform. Daca topeşti ciocolata la bain marie, pune aragazul la foc mic pentru a evita formarea de cocoloaşe şi amestecă bine cu un tel sau cu o lingură de lemn atunci când ciocolata începe să se topească.

Citește și: Cum topim ciocolata pentru prăjituri?

Alte recomandări

ciocolata calda bezele bastonase

Laptele e de preferat să fie integral. Astfel, ciocolata va fi mai cremoasă şi mai consistentă. Laptele de soia nu va avea niciun gust, dar laptele degresat poate fi o opţiune. Sau poţi face o combinaţie între lapte integral şi degresat. Dacă nu consumi lapte, poți folosi apă, iar la final adaugă frişcă vegetală, pentru a face ciocolata caldă mai groasă şi mai savuroasă.

Foloseşte ciocolată neagră (50-70% cacao), nu pudră de cacao. Dacă foloseşti ciocolată cu lapte, s-ar putea să obţii o băutură mult prea dulce. Ciocolata neagră, în shimb, o poţi adapta gustului tău adăugând mai mult lapte sau zahăr pentru a o face mai dulce. Dacă foloseşti pudră de cacao, ciocolata caldă va fi subţire şi cu textură nisipoasă.

Variante de îndulcitori în loc de zahăr alb: zahăr brun, miere, sirop de arţar. Nu folosi prea mult de la început; mai bine pui mai puţin şi reglezi gustul pe parcurs, decât să te trezeşti cu o băutură prea dulce.

Ce arome poţi folosi pentru ciocolata caldă? condimente (scorţişoară, ardei iute, vanilie, nucşoară, coajă rasă de portocale, cardamom); cafea (adaugă o linguriţă când fierbi laptele cu zahărul, sau înlocuieşte o parte din lapte cu cafea gata preparată); alcool (rom, whiskey, amaretto, sirop de mentă, coniac etc. – doar să ai grijă să adaugi alcoolul la final, altfel se va evapora din cauza căldurii). Combină şi experimentează cu ce arome preferi ca să prepari ciocolata caldă care este exact pe gustul tău!

Pentru o textură super cremoasă şi fină, adaugă amidon de porumb. Ciocolata caldă va deveni astfel varianta lichidă a unei budinci. Din cantitatea totală de lapte, păstrează o jumătate de cană de lapte rece şi dizolvă în ea amidonul (2 linguri la 800 ml lapte). Amestecă până se formează o cremă şi adaug-o în laptele de pe foc după ce ai pus ciocolata. Amestecă bine cu telul până ciocolata devine fină şi cremoasă.

Pentru decor poţi orna cana de ciocolată caldă cu frişcă, bezele, sirop de ciocolată, praf de scorţişoară, beţigaşe de scorţişoară, acadele în formă de bastonaşe… Orice îţi trece prin cap!

Citește și: Adevărat sau fals despre ciocolată

 

Sursă foto: iStock

Facebook Comments

Urmărește-ne și pe Pinterest!

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE