Concursuri

Au inceput inscrierile pentru MasterChef Romania

Sursa
Mediafax
Foto
Mediafax
Daca v-a prins pasiunea pentru gatit si simtiti ca vreti sa aratati lumii intregi ce puteti, aflati ca Pro TV a dat startul inscrierilor pentru cel mai spectaculos show de cooking oferit romanilor pana in prezent.
mc2-204-sc2.jpg

Pasionatii de gatit care doresc sa participe in competitie pot intra pe site-ul Pro TV pentru a-si depune candidatura, informeaza televiziunea, citata de Mediafax.

Astfel, daca vreti sa ajungeti in competitia MasterChef si sa deveniti bucatar profesionist, va puteti inscrie AICI. Nu uitati ca, pentru a participa la MasterChef Romania, trebuie sa aveti peste 18 ani, sa nu detieti o diploma de bucatar sau cofetar si nici sa nu fi profesat vreodata in acest domeniu. Bineinteles, conditia principala este sa iubiti gatitul si sa demonstrati ca puteti face din aceasta arta un adevarat spectacol.

Pe site-ul Pro TV, cei care doresc sa se inscrie trebuie sa completeze un formular in care sa isi lase datele personale, sa raspunda la cateva intrebari legate de pasiunea lor pentru gatit, sa incarce o fotografie sau un filmulet pe care ei il considera reprezentativ.

„MasterChef”, un format pe care Pro TV il aduce in premiera in Romania, este cea mai fascinanta competitie culinara din intreaga lume, un show plin de culoare, emotie si suspans care a revolutionat cooking-show-urile din industria divertismentului.

„MasterChef” reuneste oameni pasionati de arta culinara, amatori din medii si profesii foarte diferite, cu personalitati diverse, tineri sau varstnici, pentru care insa bucuria de a gati este o reala placere. Pasionati de arta gatitului, cei care vor ajunge in competitie vor avea la dispozitie scena pentru a arata lumii intregi ca bucuria de a gati din inima poate deveni spectacol, dar si drumul catre schimbarea propriei vieti. Acestia vor face orice pentru a impresiona juriul, pentru a castiga un premiu substantial in bani si, nu in ultimul rand, pentru a deveni primul „MasterChef” autohton.

Pro TV nu a anuntat inca cine va face parte din juriul competitiei, asa ca asteptam cu nerabdare anuntul oficial. Pana atunci, daca nu ati vazut pana acum nici unul din show-urile MasterChef din lume, aflati ca postul de televiziune TLC incepe difuzarea MasterChef US din 29 iunie 2011.

Facebook Comments


PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE