
Cu toate că este mult mai simplu să o cumperi, iată câteva trucuri pentru reușita celei mai bune înghețate de casă:
1. Pentru a nu se forma ace de gheață, scoate înghețata din congelator din oră în oră și folosește o lingură pentru a o amesteca, astfel încât să spargi cristalele formate.
2. Dacă folosești fructe la prepararea înghețatei de casă, lasă-le să se scurgă bine după ce le-ai spălat – apa determină apariția acelor de gheață.
Inghetata pe bat cu lichior de fructe
3. Pentru o înghețată cât mai fină și cremoasă, folosește în prepararea înghețatei de casă iaurt mai gras (foarte bine scurs de zer) în combinație cu brânză mascarpone.
4. Înlocuiește fără teamă zahărul cu miere. Pentru a se incorpora cât mai ușor în compoziție, este important ca mierea să fie lichidă și nu zaharisită.
5. Tot pentru a obține o înghețată de casă aerată, încorporează la final o parte de frișcă bătută.
6. Toarnă compoziția de înghețată în forme late și încăpătoare. Cu cât grosimea stratului de compoziție va fi mai puțin înalt, cu atât înghețata se va răci mai repede și va face mai puține ace de gheață.
7. După ce compoziția de înghețată de casă s-a îngrosat și răcit, acoperă vasul cu o folie de plastic. Aceasta previne apariția acelor de gheață.
8. Avocado, miere sau gălbenușuri sunt ingrediente care ajută ca textura să fie mai cremoasă.
9. Dacă pui ceva alcool în înghețata de casă, folosește o cantitate mică. Nu pune mai mult de 50 ml, altfel desertul va îngheța mai greu.
Adaugă comentariu