Home » Interviuri » Interviu cu Catalina Bucuroiu, fondator magazin produse naturiste, despre imunizare si beneficiile produselor apicole
Interviuri

Interviu cu Catalina Bucuroiu, fondator magazin produse naturiste, despre imunizare si beneficiile produselor apicole

Astăzi am stat de vorbă cu Cătălina Bucuroiu, Director Marketing și Fondator Vegis.ro, despre importanța produselor apicole în perioada de imunizare, despre diferența dintre polenul crud și cel uscat, despre mierea de Manuka tot mai la modă în ultima perioadă, dar și multe alte informații interesante, pe care vă invităm să le descoperiți în următorul interviu.

  1. Cum a început povestea Vegis și cât de greu este aduci pe piață produsele certificate ecologic?

Cătălina Bucuroiu: Povestea Vegis a început cu un vis care a devenit după un timp realitate, căci visele se împlinesc atunci când le hrănești zi de zi, adaugi pasiune și prinzi trenul potrivit. Acest lucru se întâmplă undeva la sfârșitul lui 2011 și de atunci suntem de neoprit, ne continuăm povestea și munca, încercând să oferim mereu Viață, Energie, Gust, Inspirație și nătate celor ce ne “calcă pragul” într-un cuvânt tot ceea ce înseamnă Vegis.

Când am creat Vegis.ro piața produselor certificate bio era abia la început, iar încercările timide de a introduce o gamă de produse ecologice nu au avut impactul dorit. Am continuat însă, am lucrat la informarea publicului țintă, am obținut și noi certificarea de magazin ecologic și cum timpul le rezolvă pe toate cu răbdare, clienții noștri au devenit tot mai receptivi si astfel că în 2016 avem o pondere importantă în portofoliul de produse Bio, atât alimentare, cât și cosmetice și detergenți.

  1. Cu o experiența vastă în domeniul naturist și fiind unul din primele magazine naturiste în online, povestiți-ne mai multe despre ce înseamnă program de imunizare cu produse apicole?

Cătălina Bucuroiu: Produsele apicole sunt și vor fi întotdeauna îndrăgite și recunoscute pentru calitătile lor terapeutice de excepție și asta cred că o știm cu toții încă din copilărie.

Programul de imunizare presupune două direcții și anume: de întreținere sau acțiune activă de susținere a imunității în cazul unei afecțiuni specifice mai ales în sezonul rece.

În acest sens se pot administra diferite produse începând cu celebrul lăptișor de matcă dimineața pe stomacul gol, se poate lua după masa polen crud sau pastură, sau putem apela la diferite mixuri de miere, amestecuri de propolis, cătină, polen, lăptișor de matcă, pastură. Producatorii apicoli vin in întâmpinarea noastră chiar și cu fiole cu cocktailuri de nutrineți pe bază de miere și diferite combinații aducătoare de energie și întărire a sistemului imunitar.

Având la dispoziție o gamă atât de largă de produse apicole este forte simplu să ne cream fiecare propriul program de imunizare adaptat vârstei, stilului de viață și nevoilor cotidiene.

  1. Polen, propolis, lăptișor de matcă, miere de manuka în diferite variante, suntem tot mai familiarizați cu aceste denumiri, însa care este combinația corectă?

Cătălina Bucuroiu: Voi continua în ideea de mai sus. Este necesar să ne ascultam corpul, să ne informam și apoi să oferim organismului ceea ce ne cere, căci el știe cel mai bine.

Un stil de viață sănătos și activ combinat cu suplimente apicole (polen, propolis, lăptișor de matcă) ar trebui să ne ofere doza zilnică de energie și protecție. În cazul unui stil de viață mai puțin activ sau însoțit de stres este posibil ca imunitatea noastră să aiba nevoie de un factor antibacterian mai puternic.

Aici intra în scenă mierea de Manuka aparută recent pe piața din România. Ea este clasificată pe grade de activitate, în dreptul cărora regăsim situațiile în care este necesară administrarea. Este recomandat să vă documentați bine, căci lista este lungă. Cu răbdare și informare găsim rețeta perfectă fiecarei zile și fiecărei perioade.

vegis_apicole

  1. Care este perioada optima pentru întărirea sistemului imunitar?

Cătălina Bucuroiu: Imunizarea cu produse apicole se face cu precadere în sezonul rece sau oricând simțim nevoia de o revitalizare sau un bust de energie și elemente nutrive. Spre exemplu în cazul copiilor se recomandă imunizarea înainte de a intra in colectiv, astfel încât să fie pregătiți să întâmpine fiecare zi cu bucuria și energia specifică vârstei.

  1. Cu ce se deosebește mierea de Manuka de alte tipuri de miere și cum facem să alegem un produs potrivit?

Cătălina Bucuroiu: Originea mierii de manuka este în Noua Zeelandă. Studiile au arătat că mierea produsă din florile arborelui de Manuka are un efect antibacterian de excepție, de aceea ea este o miere terapeutică.

Mierea de Manuka conține metilglioxal (MGO), o enzimă care asigură acțiunea antibacteriană și care se regăsește și în alte tipuri de miere, însă în cantitate mult mai mică. În mierea obișnuită, metilglioxalul este prezent în cantități foarte mici: 20-50 mg/kg, pe când un kilogram de miere de Manuka conține până la 800 mg de metilglioxal.

Efectul antibacterian este împărțit pe grade de activitate și fiecare grad se adresează unei serii de afecțiuni. De asemenea există și diferențierea între Mierea de Manuka RAW neprocesată, cea care păstrează intacte proprietățile și acțiunile antibacteriene, și cea procesată. Astfel, produsul potrivit este cel specific nevoilor fiecăruia dintre noi. Important este să citim descrierea amununțită a produsului, să aibă bine marcate acele grade de activitate și datele de proveniență.

  1. Care este diferența dintre polenul crud și cel uscat? Este adevărat că polenul crud trebuie ținut la congelator?

Cătălina Bucuroiu: Polenul crud este un aliment viu, plin de substanțe hrănitoare(vitamine, minerale, nutrienți) cu multiple beneficii, este parfumat, are gust plăcut și o textură surprinzătoare.

Pentru a putea păstra intacte toate aceste calități se depozitează la congelator imediat după recoltare. Nu ingheață și își păstrează textura specifică, spre deosebire de polenul uscat. Acesta din urmă se păstrează la temperatura camerei și are textura diferită, deoarece prin uscare se pierde o parte din apă, dar și din nutrienții și uleiurile volatile ale produsului crud.

7.Care sunt criteriile pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când cumpărăm produse apicole?

Cătălina Bucuroiu: Criteriile sunt simple:

  • Să nu fiți alergici la înțepături de albine sau produse apicole
  • Să corespunda cerințelor organismului dumneavoastră
  • Să vă informați legat de proveniența produselor
  • Să citiți bine toate informațiile despre produs

Și bineînțeles să fie un magazin de încredere, dotat cu toate condițiile necesare păstrării produselor apicole (mă refer aici la frigider pentru lăptișor de matcă și congelator pentru polen crud). Ca și parantezaă, polenul crud rezistă între 5-6 zile în afara congelatorului, de aceea poate fi comercializat și de către magazinele online.

  1. Care sunt produsele cele mai căutate de către români? Obișnuiesc clienții să ceară consiliere sau achiziționează pur și simplu produsele dorite pe baza informațiilor oferite de producător?

 Cea mai mare pondere în acesta perioada o au vânzările de lăptișor de matcă și polen crud.

Românii sunt obișnuiți de multă vreme cu produsele apicole tradiționale, însă noutatea perioadei este dată de varietățile de polen crud, produs inexistent pe piață acum câțiva ani. Ca atare tot mai mulți producători apicoli scot pe piață sortimente de polen crud.

La Vegis.ro avem grijă să documentam bine produsele, să detaliem ce beneficii au fiecare, cărei afecțiuni sunt indicate, așa că acțiunea de cumpărare este facută simplu și rapid pe baza informațiilor oferite.

Mierea de Manuka prinde și ea teren din urmă și recuperează bine, căci costul său este mai ridicat proporțional cu calitățile sale exceptionale. Fiind un produs nou pe piața autohtonă, avem grijă să detaliem cât mai mult informațiile din descrierea fiecărui produs.

Clientul este ghidat întotdeauna să se informeze pe site la descriere, apoi la partea de rating al produslui, la comentarii și top vânzări, astfel încât decizia de achiziție să fie facută luând în calcul toate aspectele, în stransă corelație cu istoricul medical personal pe care fiecare și-l cunoaște cel mai bine. Dorim o decizie de achizitie în deplină cunoștință de cauză, căci sănătatea este cea mai prețioasă comoară a noastră.

Autor: Daniela Niculi

 

Facebook Comments

Echipa eCuisine

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.