Cine nu își dorește să păstreze savoarea fructelor de vară și în sezonul rece? E clar că nu le putem avea mereu proaspete, însă avem posibilitatea de a le păstra în diverse forme pentru a le consuma chiar și când nu se găsesc pe piață. În loc să ne mulțumim cu borcanele de gemuri sau compoturi de pe rafturile magazinelor, am putea încerca să conservăm fructele chiar la noi acasă, într -un mod natural și eficient.
Sfârșitul verii corespunde în calendarul pasionaților de gastronomie cu pregătirea proviziilor pentru iarnă. La capitolul fructe, există mai multe posibilități de conservare pentru sezonul rece.
Înainte de a va apucă de pregătirea oricărei metode pe care ați ales-o, trebuie să alegeți fructele și să țineți seama de câteva sfaturi.
Atunci când selectați fructele pe care urmează să le conservați, îndepărtați-le pe cele foarte coapte sau cu mici bătături și pete. Cu cât sunt mai proaspete și mai tinere, fructele se vor păstra mai bine.
Nu uități să sterilizați de fiecare dată borcanele și ar fi chiar recomandat să folosiți capace noi.
Citește și: Oțet de mere de casă. Beneficii, utilizări și o rețetă simplă
Trebuie neapărat să folosiți un acid citric sau suc de lămâie pentru a păstra culoarea originală a fructului.
Nu exagerați cu mirodeniile, acestea pot modifică gustul și culoarea fructului și totodată pot periclita siguranță conservelor din cauza posibilului conținut de bacterii.
Toate produsele conservate care ajung pe raftul unei cămări sau pivnițe trebuie să treacă printr-un proces de încălzire pentru sigilarea cât mai bună a capacului. Verificați capacele după primele 24 de ore și borcanele care nu au fost bine închise vor trebui ținute în frigider și consumate cât mai curând.
Dacă alegeți să le congelați, fructele ar putea să își piardă din valoarea nutritivă și din gust, dar ar putea fi folosite pentru plăcinte sau smoothie-uri.
În cazul în care vă gândiți să aveți fructe uscate la iarnă, atunci procesul de deshidratare este potrivit pentru piersici, caise sau struguri, ce pot fi tăiate sau uscate întregi. Important este ca pe parcursul procesului de deshidratare să nu se lase niciun pic de umezeală în preajma fructelor.
Compot
Cam toate fructele se păstrează bine în compoturi, care, spre deosebire de conserve, mențin fructul într-un sirop dulce, care previne alterarea. După ce ați ales mere, pere, piersici sau prune dintre cele mai tinere și frumoase, trebuie să le decojiti cu grijă, astfel încât să nu luați cu cuțitul și din pulpă. În cazul fructelor moi, de pildă piersicile, coaja se poate lua mult mai ușor dacă sunt în prealabil ținute 30-60 de secunde în apă clocotită, apoi trecute prin apă rece. Aproape că nici nu veți mai avea nevoie de cuțit pentru a le decoji.
Taie apoi fructul pe jumătate și îndepărtează sâmburele sau semințele. Îl poți lasă apoi înjumătățit sau poți tăia cubulețe ori felii, mult mai ușor de întrebuințat ulterior pentru plăcinte și prăjituri. Pune apoi fructele într-un vas cu apă și lasă-le să fiarbă. Adaugă zahăr în funcție de cât de dulci sunt fructele și ce preferințe au membrii familiei. De pildă, pentru mere, cireșe sau struguri , poți pune 2 căni și un sfert de zahăr la 5 căni și un sfert de apă. Poți reduce cantitatea de zahăr dacă dorești să ai mai puține calorii în compotul rezultat. Pentru caise , nectarine , piersici, pere, prune sau agrise, cantitatea recomandată este de 3 căni și un sfert de zahăr la 5 de apă. La fructele foarte acre, poți ajunge chiar la o cantitate egală de apă și zahăr, dar încearcă mai întâi o rețeta nu foarte dulce, pentru a vedea reacția degustătorilor.
Poți adăuga, la mere și la pere de exemplu, puțină scorțișoară, dar presărată scurt pentru a nu amărî compotul sau a-i strica aspectul. După ce compoziția a început să fiarbă, dă focul mai mic și pregătește borcanele. Spălarea, sterilizarea și uscarea acestora este imperios necesară, iar după ce fructele și siropul au fost turnate în recipiente, capacele trebuie bine înșurubate. Unele persoane răstoarnă borcanul cu susul în jos pentru a curăța în acest fel și interiorul capacului, dar este de preferat să puneți borcanele într-un vas cu suport de sârmă pe fund pentru a evita spargerea vaselor de sticlă și să le puneți în apă clocotită. De această dată, toate microorganismele vor fi dispărut, iar capacele vor fi fost sigilate.
După răcire, borcanele se păstrează în locuri uscate și răcoroase.
Citește și: Conserve de toamnă: Ardei la borcan
Gemuri, dulcețuri și marmelade
Pentru obținerea gemurilor, dulceturilor și a marmeladelor, sunt necesare cantități corecte de zahăr, acid și pectină. În primul rând, cel mai important ingredient pentru ca fructele să devină o pastă care să nu se dezintegreze este pectină. Această se găsește natural în unele fructe, în special mere, agrișe, prune, portocale, gutui, iar în unele cazuri este suficientă pentru a se formă o gelatină naturală. Altfel, pectina poate fi achiziționată din magazin și adăugată pentru un plus de închegare. Nivelul de aciditate contribuie de asemenea la formarea gelatinei, așa că este important să picurăm suc de lămâie sau alte ingrediente cu acid.
Cantitățile de zahăr trebuie respectate pentru conservarea corectă, dar acesta poate fi înlocuit cu mierea sau alți îndulcitori, conform rețetelor specifice.
SFAT: Pentru a spori natural cantitatea de pectină când prepari conserve din fructe, leagă sâmburii și cotoarele fructelor pe care le folosești într-un săculeț de tifon, fierbe-le alături de întreagă compoziție, apoi aruncă săculețul.
În comparație cu gemul, care pare a fi mai degrabă o pastă de fructe, dulceața este mai dulce, iar marmelada, mai fermă. Metodele de preparare nu diferă foarte mult. După ce alegi fructele și le speli bine, îndepărtând frunze și tulpine unde este cazul, le poți tăia ori le poți lăsa întregi. Adaugă zahăr, acid și pectină în funcție de indicațiile rețetei și de tipul de fructe. Amestecă bine și lasă compoziția la fiert. Nu uita de sterilizarea borcanelor și, între timp, pune capacele borcanelor în apă caldă, nu clocotită, pentru a fi curate. După ce a clocotit bine compoziția, adaugă ultima măsură de zahăr și amestecă bine în vasul de pe foc timp de un minut.
Pentru a verifica fermitatea gemului, pune o farfuriuță la congelator. Scoate-o când crezi că preparatul este gata și pune o lingură din acesta pe farfuria de la congelator. Las-o pentru câteva minute pentru a vedea dacă începe să se așeze. Pune degetul peste compoziție: dacă și-a format o pojghiță fină, atunci este gata, dacă nu, atunci readu la fierbere pentru încă 2 minute. Testează de fiecare dată și continuă fierberea, dacă este cazul. Răstoarnă apoi compoziția în borcane și înșurubează capacele.
După ce se răcesc, recipientele cu gem sau dulceață trebuie ținute în locuri uscate și răcoroase.
Sursă foto: iStock
Adaugă comentariu