Home » Blog » Pâine de casă pufoasă
Blog

Pâine de casă pufoasă

paine de casa

Surprinde-ți familia și invitații la masa de Crăciun cu o pâine de casă pufoasă, perfectă pentru a însoți orice preparat. 

Pâinea de casă pufoasă este piatra de încercare a oricărei gospodine. Încearcă rețeta o dată, înainte de Sărbători, pentru a te asigura că-ți iese. Sau pregătește pâinile din timp și încălzește-le 5 minute în cuptorul încins, înainte de a le servi la masă.

1. Cerne făina într-un castron încăpător și fă o adâncitură în mijlocul ei. Freacă drojdia cu zahărul și diluează cu jumătate din cantitatea de apă. Lasă la cald pentru 10 minute.

2. Toarnă apa cu drojdia peste făină, în adâncitură, și mai lasă 10 minute. Începe și frământă ușor, adăugând treptat restul de apă, ulei și sare.

3. Când aluatul se desprinde de pe marginile castronului, e semn că ai frământat destul, presară cu puțină făină deasupra și acoperă cu un șervet de bumbac. Lasă să crească 60-75 de minute, într-un loc ferit de curent, la caldură.

4. Împarte aluatul în două, dă-le formă rotundă și pune-le în forme de copt rotunde, tapetate cu hârtie de copt. Acoperă-le și mai lasă-le să crească jumătate de oră.

6. Unge-le cu ou bătut și dă-le la cuptorul încins pentru 30-35 de minute.

Sugestie. După ce ai uns aluatul cu ou bătut, presară deasupra semințe de tot felul.

INGREDIENTE:
  • 800 g făină
  • drojdie proaspătă (cât o nucă)
  • 1 linguriță cu zahăr
  • 1 ou
  • 5 linguri cu ulei de măsline
  • 450 ml apă călduță
  • sare

Număr de porții

2 pâini
Facebook Comments

Diana Colcer

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.