Home » Deserturi & băuturi » Laura Cosoi împărtășește 3 rețete simple pentru copii
Deserturi & băuturi Mâncăruri Vegetarian & vegan

Laura Cosoi împărtășește 3 rețete simple pentru copii

retete laura cosoi

Laura Cosoi a lansat recent o nouă carte de rețete, „Papă-tot!”, de data aceasta pentru sugari și bebeluși. Ea s-a inspirat, bineînțeles, din experiența sa de mămică.

Am discutat cu ea despre viața de mamă și alimentația pe care o consideră ideală pentru fiicele sale – poți citi interviul aici. Apoi, Laura ne-a oferit 3 sugestii de rețete pentru cei mici pe care cu siguranță nu le vor refuza!

Piure din porumb dulce, ardei gras roșu, conopidă și brânză Cheddar

piure

Piureul din porumb dulce, ardei gras roșu, conopidă și brânză Cheddar este un preparat pe care-l putem oferi bebelușului începând de la vârsta de 1 an sau chiar mai devreme, dacă ne permite medicul. Porumbul este o sursă importantă de vitamina A, bună pentru piele, vedere și fortificarea sistemului imunitar. Preparatul îmbină în mod ideal gustul dulceag al porumbului cu parfumul ardeiului gras, iar brânza Cheddar formează un contrast plăcut și desăvârșește aromele piureului.

Ingrediente

  • 300 g porumb dulce congelat
  • 3-4 buchețele de conopidă
  • 2 ardei grași
  • 150 ml lapte
  • ¼ cană de brânză Cheddar rasă
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 1 legătură de pătrunjel

Mod de preparare

Fierbem porumbul dulce, conopida și ardeiul gras la abur.

Când sunt gata, le dăm la răcit.

Mixăm legumele la blender împreună cu laptele și brânza Cheddar.

Servim piureul asezonat cu o lingură de ulei de măsline și pătrunjel tocat fin.

Citește și: Cele mai bune 10 legume pentru copii

File de vită la cuptor cu cartofi dulci

file de vita cu cartofi dulci

Un preparat delicios și bun pentru sănătate, fileul de vită la cuptor îmbină proteinele cu vitamina C și betacarotenul din cartofii dulci cu chimionul, atât de bun pentru calmarea colicilor și digestie. Cartofii dulci cresc imunitatea, iar chimionul are proprietăți antimicrobiene și stimulează lactația (pentru mamele care încă alăptează). Dar, cu toate virtuțile nutritive, nu aș putea să-i dau Ritei un preparat care nu e gustos, pentru că nu ar mânca. Întotdeauna i-au plăcut cartofii dulci, la fel și cărnița de vită. Sunt convinsă că acest fel de mâncare va fi și pe placul copiilor voștri!

Ingrediente

  • 200 g file de vită
  • ½ linguriță de semințe de chimion
  • 1-2 cartofi dulci
  • 2 lingurI de ulei de măsline
  • 2 căței de usturoi
  • 2 linguri de zeamă de lămâie (opțional)

Mod de preparare

Spălăm carnea de vită, apoi o tamponăm cu un prosop de hârtie.

O pârpălim apoi pe plita încinsă pentru câteva minute pe fiecare parte, ca să se rumenească. O așezăm apoi într-un vas termorezistent.

Curățăm și spălăm cartofii dulci, apoi îi tăiem în formă de bastonașe, pe care le așezăm lângă carnea de vită. Tăiem usturoiul în felii subțiri și îl punem în tavă.

Turnăm apă astfel încât carnea să fie jumătate cufundată, după care acoperim vasul și lăsăm la foc mic.

Când carnea este făcută, după aproximativ 35 de minute, descoperim vasul și mai lăsăm la cuptor 10 minute.

Când servim, tăiem carnea în fâșii subțiri, iar cartofii îi putem zdrobi cu furculița dacă cel mic nu poate încă să mestece prea bine.

Încearcă și: Pește la abur cu ierburi aromate pentru copii

Macaroane cu nucă

macaroane cu nuca

În copilărie iubeam acest desert și chiar și acum mi se pare un dulce reconfortant, mai ales în zilele de iarnă. Nucile sunt un aliment foarte sănătos, ideal pentru copiii care nu au alergii alimentare – Rita nu are. Sunt o sursă de proteine și de grăsimi sănătoase, conțin fibre și vitaminele A, B, C, E, precum și minerale ca potasiu, calciu, magneziu, clor, fosfor, fier, cupru și zinc.

Rețeta clasică poate fi adaptată după imaginație. Spre exemplu, în loc de pesmet, uneori pun biscuiți măcinați, iar în loc de unt, ulei de cocos. Ritei îi place să adaug și migdale, pe care le amestec cu nuca. Medicii pediatri permit introducerea nucilor în alimentația copiilor în jurul vârstei de 1 an. Vă recomand să încercați rețeta aceasta. Poate peste ani, când copiii voștri se vor face mari, își vor aminti cu drag de acest desert al copilăriei!

 Ingrediente

  • 100 g macaroane
  • 150 g nucă măcinată
  • 50 g pesmet
  • 30 g unt
  • 1 linguriță de sirop de agave

Mod de preparare

Fierbem macaroanele conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

După ce sunt gata, le scurgem și le punem într-o tigaie antiaderentă, unde le amestecăm cu unt.

Presărăm deasupra pesmetul, apoi nuca măcinată, adăugăm și siropul de agave și macaroanele sunt gata pentru a fi servite!

 

 

Foto: arhivă personală Laura Cosoi

Facebook Comments

Alina Neamtu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.