Home » Deserturi & băuturi » 3 rețete de limonadă
Deserturi & băuturi

3 rețete de limonadă

Hidratarea este extrem de importantă în sezonul cald, în special în zilele caniculare. Mai ales copiii mici și bătrânii trebuie să consume suficiente lichide de-a lungul zilei, însă cu toții trebuie să avem grijă să ne hidratăm corespunzător.

Pe lista băuturilor recomandate vara se numără apa, limonada, ceaiul și sucurile naturale. Trebuie evitate, în schimb, alcoolul, cafeaua și sucurile acidulate sau neacidulate din comerț. În plus, e recomandat să consumăm multe fructe și legume cu un conținut mare de apă, precum pepeni, castraveți, roșii, căpșuni, grapefruit sau salată.

În continuare îți vom prezenta 3 rețete delicioase de limonadă pe care le poți încerca vara aceasta, pentru a te menține hidratat.

Limonadă cu rodie

limonada cu rodie

Ingrediente (4 porții)

  • 1 rodie
  • jumătate de lămâie
  • câteva fire de mentă proaspătă
  • 1 litru de apă filtrată
  • 4 felii de limetă (opțional)

Mod de preparare

Se pun câteva fire de mentă proaspătă într-o carafă și se strivesc cu o ustensilă de bucătărie din lemn. Se adaugă apoi sucul de la jumătate de lămâie.

Se pune o strecurătoare peste carafă, apoi se stoarce rădia (tăiată în 2). Astfel, dacă rămân bobițe nesparte, doar zeama va ajunge în carafă.

Se toarnă apa în carafă, apoi se amestecă. Limonada se ține la frigider până la servire, cel puțin 1 oră.

Opțional: pentru un plus de gust, se adaugă câte o felie de limetă în pahar, la servire, și se decorează cu frunze de mentă.

Încearcă și: Cum prepari cel mai bun sorbet, un desert de vară low fat

Limonadă cu crimbru

limonada cu cimbru

Ingrediente (4 porții)

  • 1 lămâie
  • 1 fir de cimbru proaspăt
  • 1 litru de apă filtrată
  • 4 felii de limetă (opțional)

Mod de preparare

Se stoarce lămâia și se varsă zeama într-o carafă. Se toarnă apa și se amestecă.

Se ține la frigider până la servire, cel puțin 1 oră.

Se rup bucățele din firul de cimbru și se adaugă în pahar la servire.

Opțional: pentru un plus de gust, se adaugă câte o felie de limetă în pahar, la servire.

Încearcă și: Înghețata de căpșuni, un deliciu de vară

Limonadă de ghimbir

limonada cu ghimbir

Ingrediente (4 porții)

  • 2 portocale
  • 1 limetă
  • 35 gr ghimbir feliat
  • 1 litru de apă

Mod de preparare

Feliile de ghimbir se mixează bine la blender împreună cu un pahar de apă. Se strecoară lichidul, apoi pulpa se mai mixează o dată și se strecoară din nou.

Zeama de ghimbir se toarnă în carafă, împreună cu zeama de portocale și limetă. Se completează cu restul de apă și se amestecă.

Se ține la frigider până la servire, cel puțin 1 oră.

Sfatul eCuisine: nu îndulciți limonada cu zahăr! Dacă vi se pare prea amară, alegeți un îndulcitor mai sănătos, precum mierea sau siropul de agave.

 

 

Sursă foto: iStock

Facebook Comments

Echipa eCuisine

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.