Sandvisuri si tarte

Ouă Benedict cu somon

Impresionează de la  micul dejun cu ouă poșate și somon.

Dificultate: mediu

Timp de preparare: rapid

Porții: 4

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 2 linguri de oțet din vin alb
  • 2 chifle
  • 8 felii de somon afumat
  • arpagic tocat pentru servit

Pentru sos:

  • 2 lingurițe suc proaspăt de lămâie
  • 2 lingurițe oțet din vin alb
  • 3 gălbenușuri de ou
  • 125 g unt nesărat, tocat

Modalitate de preparare:

  1. Pentru început preparați sosul Hollandaise.
  2. Amestecați într-un castron sucul de lămâie și oțetul peste care adăugați gălbenușurile de ou.
  3. Amestecați cu un tel până obțineți un amestec spumos.
  4. Plasați vasul deasupra unui recipient cu apă fierbinte și amestecați constant până când se îngroașă.
  5. Asezonați cu sare și piper și păstrați sosul cald.
  6. Pentru a prepara ouăle, aduceți un vas cu o cantitate suficientă de apă la fiert în care adăugați oțetul.
  7. Reduceți flacăra pentru a fierbe încet.
  8. Amestecați apa încet pentru a declanșa un mic vârtej.
  9. Adăugați ouăle unul câte unul.
  10. Gătiți timp de 4 minute, apoi scoateți fiecare ou cu lingura.
  11. Tăiați chifele pe jumătate. Prăjiți-le ușor și ungeți-le cu puțin unt.
  12. Adăugați pe fiecare felie câte o bucată de somon, 1 ou și câte 1 lingură de sos.
  13. Garnisiți cu arpagic tocat.
  14. Serviți preparatul imediat.

Autor: Daniela Niculi

Credit Foto: 123RF

Facebook Comments


PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE