Bloguri culinare Deserturi eCuisinisti de top

Interviu cu Olguța Oana/Pastry Workshop

Pastry Workshop

Vă invit să o cunoașteți mai bine pe Olguța Oana, pricipala vinovată din spatele blogului Pastry Worksop, un blog despre dulciuri și cofetărie la nivel de artă.

Olguța a făcut parte din echipa de interni a lui Adi Hădean, este pasionată de dulciuri și fotografie culinară, iar acum susține workshop-uri dedicate pasionaților de cofetărie. Dar mai multe despre acest sector dulce al gastronomiei, vă invit să descoperiți în următorul interviu delicios.  

Pastry Workshop

  1. Cum a început povestea Pastry Workshop?

Olguța Oana: Pastry Workshop a început acum mai bine de 4 ani când am început să iau cofetăria puțin mai în serios. Îmi plăcea să gătesc, să stau în bucătarie, dar dulciurile au fost cele care mi s-au lipit de suflet.

Îmi place să le mănânc, dar mai presus de toate, m-am îndrăgostit de întregul proces de realizare, de chimia din spatele unei rețete, de felul în care ingredientele interacționează unele cu celelalte.

Am început să-mi pun întrebari, să caut răspunsuri, să încerc, să experimentez, să greșesc și să o iau de la capăt, să învăț și  să cresc. E un proces continuu și ador faptul caă aș putea citi ori încerca ceva zilnic și tot aș mai avea de învățat încă pe atât!

  1. De ce cofetăria și nu bucătăria clasică?

Olguța Oana:  Cofetăria e cea care mi s-a lipit de suflet iremediabil. Totuși, deși pe blog postez doar dulciuri, eu gătesc cam orice.

Sunt moldoveancă la origini, am învățat de mică valoarea unei mese gătite acasă așa că pentru familie gătesc măcar o dată la 2-3 zile mâncăruri diverse, de la ciorbe la tocănițe. Îmi place și bucătăria, însă nu atât de mult încât să merg mai departe de atât. Cel puțin nu în acest moment al vieții mele!

  1. Cine te inspiră cel mai mult?

Olguța Oana:  Cred că toți avem un mentor, un om la care ne uităm cu atenție și încercăm să-i călcăm pe urme. Iar al meu este Antonio Bachour, unul dintre cei mai buni 10 cofetari ai lumii.

Il admir însă nu doar pentru nivelul de profesionalism și măiestrie, ci și pentru felul în care se comportă față de echipa lui. E unul dintre oamenii, puțini de altfel, care a spus în nenumarate rânduri că fără echipa lui nu ar fi ajuns la nivelul la care e acum.

În plus, e și un excelent comunicator pe rețelele de socializare și nu de puține ori mi-a răspuns la comentarii ori întrebări. E un model de creativitate, un exemplu demn de urmat pe partea de cofetărie modernă și plating de restaurant.

  1. Dacă ai avea posibilitatea să lucrezi alături de un cofetar celebru, care ar fi acela?

Olguța Oana:  Antonio Bachour ar fi în capul listei, clar, dar mi-ar plăcea enorm sa aflu secretele cofetăriei alături de Cristophe Michalak sau Joakim Prat (celebrul chef din spatele eclerelor perfecte ale Maitre Choux), să înțeleg mecanismele din spatele deserturilor lui Jordi Roca ori să învăț cofetărie clasică alături de Pierre Herme.

Acestea sunt însă doar câteva nume mai sonore. În fapt, de învățat vei învăța toată viața și e bine sa fii deschis spre noi experiențe și oportunități.

  1. Deserturile pe care le pregătești sunt pur și simplu impresionante, dar spune-ne te rog, ai nevoie de o bucătărie profesională pentru crea acasă astfel de opere de artă sau pot fi realizate și în bucătăria de acasă?

Olguța Oana: Cititorii blogului meu îmi dovedesc zi de zi că nu ai nevoie de o bucătărie profesională pentru a produce un tort ori desert elegant și gustos.

Atâta timp cât ai câteva ustensile de bază, precum un mixer bun, boluri, un tel, termometru de bucătărie, cântar, spatule de silicon, hârtie de copt și câteva tăvi de bună calitate, te descurci!

Îmi place sa cred că acolo unde nu ai ceva, poți improviza. Improvizația iți deschide noi uși și te îndeamnă spre creativitate!

Pastry Workshop

Pastry Workshop

  1. Povestește-ne puțin despre cât a contat experiența de a fi în echipa de bloggeri a lui Adi Hădean.

Olguța Oana:  Internshipul pe blogul lui Adi a fost una dintre cele mai bune experiențe trăite până acum, dar recunosc că din tot ce a însemnat timpul petrecut pe blogul lui Adi, cel mai mult mi-a placut provocarea… provocarea săptămânală de a născoci noi rețete, de a încerca ingrediente pe care în alte condiții nu le-aș fi încercat, de a-mi depăși anumite limite ori adversități față de unele ingrediente. A fost și o modalitate de a mă reîntoarce puțin și spre mâncare, lăsând câteodată dulciurile deoparte pentru somon cu legume ori diverse salate.

  1. Tips&Tricks pentru un desert fără greșeli.

Olguța Oana: Poate cel mai bun sfat pe care îl pot da este să citiți rețeta cap-coadă, inclusiv instrucțiunile înainte de a vă apuca de treabă!

Știu că sună trivial, dar citind rețeta afli nu doar ingredientele și cantitățile, ci și ordinea în care acestea vin în rețetă, felul în care se combină, iar acest lucru îți permite să te organizezi mult mai bine.

Organizarea e foarte importantă in cofetărie – sunt elemente care pot fi realizate cu o zi inainte asa cum sunt elemente care se fac chiar inainte de servire de exemplu. Îmi place să mă organizez și să-mi fac treaba mai ușoară!

  1. Când ajungem la decorarea torturilor este cea mai mare provocare. Care sunt elementele esențiale pentru un decor impresionant și elegant.

Olguța Oana:  Când vine vorba de décor, cel mai bun sfat este “less is more”.

Asta înseamnă că trebuie să existe o limită la culorile folosite, la tipul de décor, la opulența lui. Acest sfat însă vine la pachet cu atenția la detalii!

Mereu spun ca un tort după o rețetă de pe un blog anume îl poate face oricine și-i va iesi cel puțin comestibil, dar un cofetar știe că detaliile fac diferența, știe că a investi puțin mai mult timp în studierea decorului dă roade în cele din urmă, știe ca bombonelele colorate nu pot ascunde un defect, cel mult il scot in evidenta, că mai puțin e adesea suficient cât să impresioneze.

Pastry Workshop

Pastry Workshop

  1. Un sfat pentru alegerea tortului de nuntă, care sunt tendințele?

Olguța Oana:  Tendințele vin și pleacă, nu sunt un om care să le ia în calcul prea mult. Indiferent de décor, recomand însă un tort realizat cu ingrediente adevărate, de calitate.

Asta înseamnă smântână pentru frișcă, unt adevărat, extract de vanilie și nu esență, ciocolată veritabilă! Mai bine mai puțin cantitativ și mai mult calitativ!

Pastry Workshop

Pastry Workshop

Autor: Daniela Niculi

Facebook Comments


PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE