De post Retete

Foitaj cu pastă de măsline

1. Topește 150 g de margarină, amestec-o apoi cu făina, sarea și, puţin câte puţin, apa rece. După ce s-au omogenizat ingredientele, scoate aluatul și frământă cu mâna 7-8 minute, bătându-l des de planșetă.

2. Presară făină pe masa de lucru și întinde o foaie dreptunghiulară de maximum 0,5 cm grosime. Unge două treimi din foaie cu jumătate din margarina rămasă, împăturește aducând întâi partea neunsă și apoi pe cea unsă. Întinde aluatul din nou și repetă procedeul. Dă la rece 20 de minute.

3. Între timp, pasează măslinele cu usturoiul și busuiocul. Scoate aluatul din frigider, întinde o foaie subţire și pune-o în tavă, pe hârtie de copt. Unge cu pastă de măsline, apoi taie porţii. Așază pe fiecare câte o felie subţire de roșie și dă la cuptor 20-30 de minute.

 

SUGESTIE. Din acest aluat, poţi face saleuri – îl ungi cu puţin ulei şi pui chimen, mac ori sare.

 

Crochete picante

Poza principala

foitaj_cu_pasta_de_masline_mic.jpg

300 g făină

250 g margarină

150 ml apă rece

1/2 lingurița cu sare

 

Pentru umplutură:

200 g măsline fără sâmburi

4-5 căței de usturoi

2-3 frunze de busuioc

2 roşii

 

Lămâi murate

Ingrediente de post, accesibile si gustoase într-un preparat potrivit pentru cina, foitaj cu pasta de masline.
Numar de portii
6
Facebook Comments


PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE