1.Pentru aluat, freacă drojdia cu zahărul și diluează treptat cu apa. Lasă să crească 15 minute.
2.Adaugă apoi uleiul și făina cernută. Când aluatul începe să capete formă, adaugă o linguriță rasă cu sare.
3.Frământă aluatul până capătă o consistență fină și elastică. Lasă-l să crească o oră sau până își dublează volumul.
4.Întinde aluatul pe masa înfăinată și unge-l cu crema de brânză, presară telemeaua și cașcavalul, piper, pătrunjel și mărar tocate mărunt după gust.
5.Rulează-l cu grijă și taie rulouri cu un cuțit subțire și foarte ascuțit sau cu ajutorul unei ațe alimentare. Pune rulourile într-o formă de copt tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu ulei și mai lasă-le să crească jumătate de oră.
6.Unge-le deasupra cu ou bătut și dă-le la cuptorul încins pentru 40 de minute sau până ruloruile cu brânză și ierburi capătă o culoare aurie și apetisantă.
350 g făină
250 ml apă călduță
10 g drojdie uscată (sau 25 g drojdie proaspătă)
1 linguriță cu zahăr
2 linguri cu ulei de măsline
sare
pentru umplutură:
200 g cremă de brânză
100 g cașcaval ras
200 g brânză telemea rasă
pătrunjel și mărar verde
piper măcinat
1 ou
Adaugă comentariu