Vegetarian & vegan

Rulouri umplute cu visine si cafea

Text
Rulouri umplute cu visine si cafea
Sursa
Burda România
Foto
Burda România, Mihai Nicolae
rulouri_umplute_cu_visine_si_cafea_img_2817.jpg

Ingrediente

250 g unt
200 g smântână
2 linguri rachiu
1 linguriță praf de copt
circa 600 g făină (pentru un aluat elastic)
3 borcane compot de vișine (doar fructele,  fără zeamă)

Ingrediente – cremă

600 ml frișcă
100 g zahăr pudră
3 linguri cacao
2 linguri cafea gata pregătită
esență după gust

Mod de preparare

Amesteci untul cu smântâna, adaugi rachiul, praful de copt și încorporezi puțin câte puțin făina, până obții un aluat elastic. Învelești aluatul în folie și îl dai la frigider timp de 1 oră. Când îl scoți, îl împarți în 16 bucăți egale. Fiecare bucată de aluat o întinzi cu sucitorul, iar turtele trebuie să fie egale între ele ca dimensiune (lungi cam de 30 cm și late de circa 10 cm). Pe fiecare foaie așezi un șir de vișine fără sâmburi și rulezi încet. Ruloul obținut îl pui într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coci rulourile în cuptorul încins la 180 de grade Celsius, circa 40 de minute, până devin rumene. Lași să se răcească, iar între timp prepari crema. Bați frișca bine și adaugi zahărul, cacaua și cafeaua Doncafé, pregătită dinainte.

Asamblezi așa: la bază, pe un platou, pui 6 rulouri unul lângă altul și le acoperi cu cremă, apoi încă 5 rulouri și tot așa, în descreștere, până la ultimul, construind un fel de piramidă. Acoperi cu delicioasa cremă. Dacă este lăsat la rece până a doua zi, rulourile se înmoaie și vor fi și mai gustoase.

Facebook Comments

Echipa eCuisine

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PUBLICITATE

PUBLICITATE

PUBLICITATE