1. Spală şi taie vânăta în cuburi mici. Încinge două linguri de ulei de măsline într-o tigaie şi sotează cubuleţele de vânătă, amestecând, timp de cinci minute. Închide focul şi acoperă tigaia. Lasă să se înmoaie preţ de un sfert de oră, amestecând din când în când.
2. Toarnă cubuleţele de vânătă într-un bol şi dă la răcit. Îndepărtează coaja de la feliile de pâine. Taie mărunt miezul. Pune-l într-un bol. Adaugă laptele şi ouăle. Amestecă până obţii o compoziţie omogenă.
3. Încorporează vinetele peste amestecul de pâine, lapte şi ouă. Potriveşte de sare şi piper. Formează mini-şniţele groase de jumătate de centimetru. Dă-le prin pesmet. Topeşte untul într-o tigaie mare care să nu lipească. Frige pe ambele părţi. Scoate-le pe un şervet absorbant.
4. Spală şi taie roşiile în rondele. Taie mozzarella în rondele. Spală şi scurge de apă frunzele de rucola. Pe fiecare şniţel de vânătă pune câte două rondele de brânză şi câteva felii de roşie. Sărează, piperează, ornează cu rucola şi acoperă cu câte un şniţel de vânătă. Serveşte imediat.
credit foto: Photoland/Profimedia
Stiai? Sendvişul a apărut în secolul 18, în Marea Britanie, datorită unui conte împătimit atât de tare după jocul de cărţi, încât prefera ca masa de prânz să intre între două felii de pâine.
1 vânătă
8 felii de pâine toast
1 ou
50 ml de lapte
4 linguri de pesmet
2 bile de mozzarella
6 roşioare
1 mână de rucola
50 g de unt
ulei de măsline
sare, piper
Adaugă comentariu