Un tort de mere este simplu de preparat, ne amintește de copilărie, iar această variantă cu zahăr ars va cuceri toată familia!
Ingrediente (6 porții)
- 5 mere
- 10 linguri cu zahăr alb tos
- 5 linguri cu făină
- 5 linguri cu ulei de floarea-soarelui
- 5 ouă
- 5 linguri cu apă
- 1 pliculeț cu praf de copt
- esență (după gust)
- gem de fructe (mere, gutui, vișine, zmeură, căpșuni)
- sare
Pentru sirop
- 300 ml apă
- 100 g zahăr
- 1 lingură cu apă de trandafiri (sau esență de rom/vanilie)
Mod de preparare
Caramelizează într-o formă de copt jumătate din cantitatea de zahăr și întinde-l și pe pereții vasului.
Curăță merele de coajă și de cotor. Umple mijlocul rămas liber cu câte o lingură din gemul preferat, așază merele pe o tavă și dă la cuptor până se înmoaie merele.
Pentru compoziția de tort, freacă gălbenușurile cu restul de zahăr, uleiul, apa și esența preferată. Bate spumă albușurile cu un praf de sare și încorporează-le cu mișcări de sus în jos în crema de gălbenușuri, alternând cu făina amestecată cu praful de copt.
Pune merele coapte în vasul cu caramel și toarnă deasupra compoziția de tort.
Dă la cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, 30-40 de minute sau până scobitoarea-test iese curată din compoziție.
Pentru sirop, pune pe foc apa cu zahărul și lasă până scade siropul la jumătate. Dă deoparte și adaugă aroma preferată, apoi toarnă siropul peste tortul scos din cuptor.
După câteva minute, răstoarnă tortul de mere cu zahăr ars pe un platou și taie după ce s-a răcorit.
Servește tortul de mere cu zahăr ars alături de frișcă proaspăt bătută și/sau o cupă de înghețată de vanilie.
Poftă bună!
Încearcă și: Tort cu cremă fină de nuci
Încearcă și: Prăjitură cu dulceață de trandafiri
Sursă foto: iStock
Adaugă comentariu