1 măr pe zi, 5 beneficii pentru sănătatea ta

Sursa
Femeia de azi
Foto
shutterstock
Am aflat cu toţii că e sănătos să mănânci fructe, iar îndemnul de a te înfrupta cu un măr în fiecare zi e deja faimos. Dar ştim şi de ce?
un_mar_pe_zi.jpg

Dacă ai nevoie de argumente pentru a lua decizia să nu laşi să treacă nici o zi fără a mânca un măr, iată că medicii îţi oferă nu unul, cinci! Deci iată de câte fapte bune e în stare un măr:

 

1. Îţi ţine de foame

Extrem de bogat în fibre (conţine 5 g, adică 20% din necesarul zilnic), dar sărac lipit în calorii, marul necesita o masticaţie conştiincioasă, oferind astfel timp organismului să se simtă “plin”, adică să apară senzaţia de saţietate. Zaharurile din măr pătrund în circuitul sangvin în mod gradual, astfel ca nivelul insulinei se menţine la cote care-ţi permit să te simţi sătulă mult timp.

 

Tarta cu mere

 

2. Te ajută să respiri uşor

Gravidele care mănâncă multe mere în timpul sarcinii fac copii mai puţin predispuşi la astm sau dificultăţi de respiraţie, a demonstrat recent un studiu britanic. Acest fruct protejează plămânii, astfel că şi în cazul adulţilor înnebuniţi după mere, riscul de boli respiratorii sau cancer pulmonar scade simţitor.

 

3. Micşorează colesterolul

Mulţumită celor două substanţe pe care le conţine, pectina (un tip de fibră) şi polifenolii (antioxidanţi puternici), mărul poate reduce nivelul colesterolului rău (LDL). Ca să sporeşti aceste efect, nu curăţa merele de coajă, căci în ea se găsesc şase ori mai mulţi antioxidanţi decât în pulpa fructului.

 

Mărul, spaima colesterolului

 

4. Luptă cu cancerul

Studii de laborator au arătat că multe componente prezente în zeama de măr împiedică dezvoltarea celulelor canceroase. De la măr e bine să mănânci tot ce se poate mânca (mai puţin codiţa, bineînţeles) Cine mănâncă mai multe mere pe zi are şanse sporite să nu fie atins de cancer de colon, de prostată, esofagian, ovarian sau pulmonar.

 

5. Te face mai isteaţă

Merele stimulează producţia de acetilcolină, un compus chimic ce înlesneşte legăturile dintre celulele nervoase, susţinând astfel capacitatea de a asimila şi reţine informaţii. Mintea rămâne astfel ageră până la vârste înaintate, iar pericolul de a face Alzheimer este în mare măsură înlăturat.

 

Doctorul mar

 

Facebook Comments

Mariana.F

Adauga comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE