Chifteluţe de dovlecei cu feta

1. Curăţă dovleceii, dă-i pe răzătoarea mică și apoi stoarce-i bine de zeamă.

2. Fărâmiţează brânza, toacă verdeaţa și pisează usturoiul. Înmoaie feliile de pâine în lapte și stoarce-le cât mai bine.

3. Amestecă toate ingredientele. Dacă compoziţia nu este foarte legată, adaugă puţină pâine înmuiată sau pesmet.

4. Ia cu linguriţa din compoziţie, tăvălește prin făină, iar apoi, cu podul palmelor, dă-le formă de chifteluţe. Prăjește chiftelutele de dovlecei în ulei bine încins până se auresc pe fiecare parte. Scoate-le pe un șervet de hârtie pentru a absorbi excesul de grăsime.

5. Servește aceste chiftelute de dovlecei cu sos de usturoi preparat din șase căţei pisaţi, frecaţi cu ulei, sare și puţină zeamă de lămâie. Când ai obţinut o pastă, toarnă iaurt sau smântână până ajunge la consistenţa dorită.

credit foto: Photoland/Profimedia

Ciorba de dovlecei umpluti

Chec cu dovlecei şi brânză de capră

Poza principala

chiftelute_mica.jpg

4 dovlecei potriviţi

300 g brânză feta

2 ouă

4 căței de usturoi

pătrunjel

mărar

2 felii de pâine

100 ml lapte

sare

piper alb

făină

ulei pentru prăjit

 

Dovlecei umpluţi

Chifteluţele de dovlecei sunt un preparat ușor de făcut, gustoase și sățioase.
Numar de portii
4
Facebook Comments

PUBLICITATE

PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE