Uncategorized

Conopida face minuni

Sursa
Revista Femeia de Azi
Foto
Shutterstock
Cand vrei sa tii o cura de slabire sau detoxificare, nu te-ai gandi sa alegi tocmai… conopida. Cu toate astea, merita sa fie cap de lista printre optiunile tale!
new_picture.jpg

Face parte din familia cruciferelor si natura i-a daruit cu generozitate din calitatile acestei familii de legume. Este cel putin la fel de gustoasa precum surorile ei, varza sau broccoli, si nu se lasa mai prejos nici cand vine vorba de beneficiile aduse sanatatii.

Trei portii a cate 300 g de conopida pe saptamana fac minuni mai ales pentru femei, iar daca incepi o cura, efectele se vad cu atat mai rapid cu cat mananci mai multe crucifere.

Compozitie de nota 10!

O singura cana plina cu buchetele de conopida acopera peste 90% din necesarul zilnic de vitamina C, antioxidant cu efecte revigorante si de intinerire. Vitamina K are multe beneficii, iar unul dintre ele este acela ca protejeaza inima, alaturi de celelalte substante din compozitia conopidei. Este buna si pentru sistemul osos. Folatul este un stimulent de exceptie pentru creier. Fibra dietetica se gaseste in cantitati importante in conopida, leguma care protejeaza stomacul de bacterii si stimuleaza digestia.

Cu siguranta nu-ti suna cunoscut si nici foarte prietenos, dar sulforafanii sunt una din armele secrete ale conopidei, cu efecte uimitoare asupra sistemului imunitar. Aceasta leguma contine proteine, potasiu, vitamine din grupul B, fosfor si foarte putine calorii!

3 calitati anticancer

Conopida este antioxidanta, detoxifianta si are proprietati antiinflamatoare. Aceste calitati o transforma intr-un aliat redutabil in prevenirea cancerului, in special cel mamar si ovarian, dar si de colon sau de vezica urinara. Scade semnificativ chiar si incidenta cancerului mostenit genetic, lucru datorat compusilor pe baza de sulf amintiti mai sus.

Intarzie menopauza

Dereglarile hormonale aduse de menopauza au efecte neplacute pe care, daca tot nu poti sa le eviti, merita macar sa le intarzii. Este posibil cu ajutorul conopidei! Consumata frecvent, stimuleaza secretarea hormonului feminin, estrogenul, unul din efecte fiind acela de amanare a instalarii menopauzei.

Mai buna cruda

Unele legume devin mai sanatoase daca sunt gatite. Altele, inclusiv conopida, aduc beneficii mai mari daca le consumi crude sau cat mai putin preparate termic. Nu alege soiurile voluminoase, ci pe cele autohtone, mai mici. Cura de detoxificare se bazeaza pe conopida cruda sau fiarta – altfel, mare parte din nutrientii si enzimele care grabesc eliminarea toxinelor din organism devin inactivi.

Dieta cu conopida

Chiar daca la noi nu se prea obisnuieste, conopida se consuma si cruda, ca ingredient pentru salate, alaturi de alte legume. Prepar-o la aburi, inabusita, calita sau sote, pentru un gust mai bun. Cand o gatesti, presara peste conopida o lingurita cu turmeric, iar daca o mananci ca atare, asezoneaz-o cu chimen, fenicul sau alte condimente antibalonare.

Retete de conopida:

Tartine de aluat filo cu broccoli si conopida

Supa de conopida si chimen cu ulei de in si coriandru

Conopida cu branza

Pui infasurat in bacon cu piure de conopida

Picalilli

Ciorba de post cu legume

Facebook Comments


Admin

Adauga comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE