Horoscop 1-7 februarie

Sursa
Revista Femeia De Azi
Foto
Shutterstock
Horoscopul saptamanii 1 februarie – 7 februarie
horoscop2.jpg

Aparent, nu se va întâmpla nimic deosebit. Vom fi pline de energie, chiar vesele, deși vom fi puse în faţa unor diferenţe de opinie sau constrângeri greu de acceptat. Important este că stăm sub semnul norocului personal, dar și social. Energiile astrale subtile sunt intense în perioada asta, dar vom constata uneori că am acţionat altfel decât ne caracterizează.

 

Vărsător
Te impui şi-i vei face pe toţi din jur să joace după cum cânţi. Dacă vei reuşi să nu exagerezi, vei avea mult mai mult de câştigat de pe urma acestui fapt. În cuplu, eşti tolerantă şi înţelegătoare. Fii pe val şi vei reuşi să administrezi banii şi chiar să-ţi echilibrezi bugetul!

 

Peşti
Cot la cot cu partenerul, vei trage tare ca să puneţi la punct tot ce-i necesar în casă pentru sporirea confortului. Bucuria va fi a amândurora, în egală măsură. Simţi chiar nevoia să te confesezi, dar îţi vei dori să-ţi păstrezi indepedenţa. Nu fi impulsivă și nu risca nimic!

 

Berbec
Orice problemă s-ar ivi în relaţiile de familie, nu te ambala, ba chiar așteaptă vreo două săptămâni înainte să iei vreo hotărâre! Ai să fii chiar surprinsă. Pluton te susţine în relaţia de cuplu, iar partenerul de viaţă îţi va dovedi cât de mult te iubește. Primești bani neașteptaţi.

 

Taur
În familie, viaţa ţi se va părea mai mult decât plăcută, vei face schimbări de interior sau chiar vei schimba peisajul. Relaţia cu partenerul va fi mai complexă, chiar dacă vei dori să mai scapi de posesivitatea lui. Nu-i asculta pe alţii în legătură cu ce vei face acum cu banii proprii!

 

Gemeni
Saturn te îndeamnă să dai mai multă atenţie copiilor, care au nevoie nu doar de mâncare și îmbrăcăminte. În relaţia cu partenerul, încearcă să nu te mai porţi ca un copil răzgâiat. Banii ţi se scurg printre degete și partenerul va fi nemulţumit.

 

Rac
Îţi va fi destul de greu să rămâi indiferentă în faţa problemelor din familie, care revin. Decât să te faci că nu le vezi, ia mai bine taurul de coarne! Vei fi tentată să faci crize de gelozie. Atenţie la investiţiile riscante, nu este momentul lor!

 

Leu
Nu te lua după alţii în rezolvarea problemelor de familie. Sfaturile celor din jur nu fac decât să te tulbure și mai mult, dar n-ar fi cazul. Nu schimba deocamdată nimic în relaţia de cuplu, deși este încă loc de mai bine. Nu risca!

 

Fecioară
Vei da dovadă de o generozitate ieșită din comun, care îi va copleși pe cei din jur. Vei șterge cu buretele orice fel de neînţelegere din trecut care ţi-a întunecat până acum zilele. Profi tă de contextul astral favorabil și abordează cu partenerul problemele care te frământă. Nu cheltui!

 

Balanţă
Evenimente neprevăzute vor da o cu totul altă lumină asupra unor probleme de familie. Vei găsi destul de ușor soluţia dacă nu vei refuza să te consulţi cu cei apropiaţi. Pluton va complica relaţia cu partenerul de viaţă. E favorizată rezolvarea problemelor cu banii.

 

Scorpion
Problemele de familie te vor vlăgui și nu vei avea puterea necesară să faci faţă sarcinilor profesionale. Încearcă deci să le rezolvi cât mai repede, bazându-te pe bunul tău simţ. Influenţa lui Venus te face să-ţi dorești afecţiune și securitate.

 

Săgetător
Relaţia cu cei mai mici din familie va fi destinsă și mai jucăușă decât de obicei. Influenţa lui Neptun își spune cuvântul și te face mai plăcută decât de obicei, când le acorzi mai puţină atenţie. Fii mai obiectivă și vizavi de partener! Atenţie la moșteniri!

 

Capricorn
Mai expansivă decât de regulă, îţi vei manifesta fără perdea părerile și autoritatea, iar cei apropiaţi vor fi nevoiţi să te urmeze fără să crâcnească de teama represaliilor. Venus te răsfaţă în relaţia de cuplu și serile vor fi pasionale. Momentul este favorabil reorganizării bugetului.

Facebook Comments

Taguri

iulian.cazacu

Adauga comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE