Uncategorized

Prof. Mencinicopschi face revolutie in bucatarie: Mancarea gustoasa este si sanatoasa

Text
eCuisine
Foto
Shutterstock
Plecand de la premisa ca mancarea nu trebuie sa fie doar gustoasa, ci si sanatoasa, prof. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti si-a lansat cartea „Revolutie in bucatarie”.
carte.jpg

Cartea, dupa cum spune autorul, nu este un atac la gastronomia clasica, ci un addendum pentru a face mancarea si sanatoasa. In ziua de astazi am ajuns sa mancam fara sa ne hranim, avertizeaza prof. Mencinicopschi, lucru care impreuna cu sedentarismul duce la obezitate si numeroase boli. „Cel care dicteaza cum sa mancam este corpul nostru, iar daca nu tinem cont de el ne imbolnavim si noi si copiii nostri”, declara expertul in alimentatie, subliniind ca obezitatea infantila este mult mai grava decat obezitatea adulta.

Cu ocazia lansarii cartii „Revolutie in bucatarie”, prof. Mencinicopschi a dezmintit mitul potrivit caruia viata noastra depinde de genele noastre. El explica faptul ca genele interactioneaza  cu factorii externi, iar primul dintre acestia este alimentatia. „Suntem ceea ce mancam”, spune autorul.

Cartea cuprinde informatii despre nutritie necesare unei alimentatii corecte si unei vieti sanatoase. „Nimeni nu e obligat sa faca ce scrie acolo, dar, in nebunia informationala de astazi in care nu mai stim ce sa credem, cartea este un referential corect pentru a alege stilul de viata care sa ne duca la fericire”, spune Gheorghe Mencinicopschi.

Printre secretele din cartea pe care le-a dezvaluit specialistul se numara faptul ca o persoana trebuie sa bea zilnic o cantitate de apa echivalenta cu greutatea sa x 30ml, iar fructele nu se servesc ca desert, ci intre mese pe stomacul gol.

Pentru mai multe sfaturi, dar si retete pas cu pas pentru a gati mancaruri traditionale sanatoase, cautati in librarii „Revolutie in bucatarie”.

Facebook Comments


PUBLICITATE

EVENIMENTE



PUBLICITATE